Iubirea nu este ceva
sau undeva anume. Ea este nimic si tot, in acelasi timp. Iubirea doar exista.
O putem accesa in
multe feluri: in rugaciune, in meditatie, in vis, in relatie cu noi insine sau
cu ceilalti etc. Este insa important sa aflam ca Iubirea nu depinde de aceste
relatii. Ea nu depinde de nimic. Ea doar este, dincolo de orice si mai inainte
de orice. Este parte din noi, asa cum si noi suntem parte din ea. Iubirea
exista in tot ce e viu, in fiecare celula in care exista Viata. Atata vreme cat un corp are Viata in el, cu siguranta are si
Iubire.
Relatiile, de orice fel ar fi ele, incep si se termina, scopul lor fiind sa invatam ceva despre noi insine in
relatie cu Celalalt. Ceva ce iese la suprafata in acest mod. Invatam despre Viata, despre a fi fericit si despre
Iubire. Este aceeasi Iubire pe care o putem accesa in anumite relatii de cuplu, atunci
cand hormonii activati de dragoste reusesc sa ne opreasca din a mai percepe
atat de mult cu mintea. Uneori, aceste relatii se termina. Doar pentru ca o relatie s-a terminat, nu inseamna ca
nu mai putem simti iubirea. Ne intalnim cu anumiti oameni in relatie cu care
avem ceva de invatat. Uneori sunt lectii de iubire, de fericire, alteori de suferinta; de a
ne bucura impreuna de viata si de noi insine sau de a invata ca o
putem face si singuri.
Iubirea nu dispare la
aparitia unei suferinte, cum ar putea? Suferinta vine din minte, apare pentru
ca am invatat ca ceva este rau, negativ, ca atunci cand suntem raniti nu mai
putem iubi. Dar cum este posibil asa ceva? Unde ar putea pleca Iubirea? Ea nu
este conditionata de nimic, ea nu exista in acelasi spatiu in care poate aparea
suferinta, in asa fel incat sa fie alungata la aparitia acesteia.
Iubirea nu este in
minte, nu depinde de minte. O persoana care sufera de Alzheimer sau de orice
boala degenerativa a celulei nervoase care are ca efect uitarea simte Iubirea,
zambeste, se bucura, e fericita. La fel si copiii mici, inainte de a invata ce
este “bine” si ce este “rau”. Isi iubesc parintii neconditionat, indiferent de
comportamentul acestora. Copiii mici traiesc in Iubire, pana ce invata de la
adulti sa nu o mai faca. Cei care sufera de retardari mentale medii sau grave
zambesc continuu, sunt fericiti si traiesc numai in Iubire, indiferent de
“realitatea” din jurul lor. Deci Iubirea nu depinde de minte, de ganduri. Ea
exista dinaintea existentei gandurilor, dinainte si dincolo de modelele
sociale invatate.
Iubirea este
nelimitata, asa cum este si Viata, acea Viata care se manifesta in toate
fiintele vii. Avem Viata in noi indiferent daca o constientizam sau nu. Avem
Iubire in noi indiferent de constientizarea ei de catre mintea noastra.
Ce se intampla cu
Viata si cu Iubirea cand murim… ei bine, aceasta este o alta poveste.
Dar pana atunci,
aceeasi Viata si aceeasi Iubire exista in noi toti.
J
