Nu exista copii rasfatati!

Da, ati citit bine. 

Nu exista copii rasfatati, exista doar copii care nu au primit suficienta iubire, respect, rabdare, indrumare, sprijin, incredere, acceptare.

De multe ori, din graba de a rezolva totul la timp, din dorinta de a face tot ce este mai bine pentru copii sau de a le oferi tot ce este mai bun, din oboseala sau chiar din incercarea de a le lasa libertate, ajungem sa uitam chiar de ei, de copiii nostri.

Atunci cand un copil se manifesta "rasfatat", in realitate el incearca

• sa isi manifeste caracteristicile si sa fie indrumat in a se exprima in mod echilibrat,
• sa-i fie stimulate creativitatea si intelectul, 
• sa-i fie confirmate calitatile,
• sa fie perceput de catre parinti, observat si acceptat asa cum este el, 
• sa primeasca neconditionat si sa ofere iubire, 
• sa primeasca hrana emotionala, imbratisari, sprijin si incredere,
• sa isi exprime nevoile si sa gaseasca solutionari,
• sa invete cum sa isi gestioneze emotiile si agresivitatea, 
• sa exerseze relationarea si respectarea regulilor sociale,
• sa invete si sa se dezvolte prin joc, 
• sa primeasca reguli (vezi articolele despre reguli 1, 2, 3, 4, 5 si 6).

Rasfatul nu exista in sine, exista numai incercarea noastra de a-i controla pe cei mici, de a-i educa in functie de noi si nu de ei, de a ne atinge scopul personal in cresterea lor si teama noastra de a-i lasa sa fie, sa existe, sa se manifeste intr-un mod diferit de noi. 

Este important sa ne amintim ca ei chiar sunt persoane diferite de noi si ca rolul nostru este acela de a-i ajuta sa creasca echilibrat, asa cum sunt ei, impliniti, autentici si unici.

Copiii si dezvoltarea psiho-socio-cognitiva. Workshop interactiv

Toti parintii isi doresc copii care se dezvolta armonios, din toate punctele de vedere, pentru a ajunge adulti echilibrati si fericiti. In cadrul acestui workshop va propun sa discutam despre etapele dezvoltarii psiho-socio-cognitive ale copiilor, raspunzand urmatoarelor intrebari:

• Care sunt etapele dezvoltarii psiho-socio-cognitive?
• Cum ne dam seama in care etapa se afla copilul nostru?
• Ce sa facem si ce sa nu facem in aceasta etapa pentru a-i asigura o dezvoltare armonioasa?  
• Cum il sustinem in dezvoltare pentru trecerea in etapa urmatoare?
• Ce facem atunci cand copilul nu s-a dezvoltat conform varstei lui?

Participantii pot adresa intrebari si pot solicita indrumare pentru situatii din experienţa personală.

Data: Duminică, 03 martie 2013, între orele 16:30 şi 19:30.
Locaţia: Cabinetul de psihologie Oana Vasiu, Sibiu, str. Eschile, nr.35
Cost: 50 lei/participant
Informatii si inscrieri: oana.vasiu@yahoo.com

COPIII SI TULBURARILE EMOTIONALE. Cum le recunoastem si ce facem? -WORKSHOP INTERACTIV

Abilitatea copiilor de a-si gestiona emotiile este o parte importanta a dezvoltarii lor dar si un aspect important pentru parinti. Copiii nu se nasc cu aceasta abilitate, fiind astfel nevoiti sa invete cum sa isi inteleaga si sa isi controleze emotiile. Astfel, ei pot fi cu usurinta coplesiti de emotiile puternice resimtite in anumite situatii, din relatiile cu parintii sau cu alte persoane din jurul lor, acest lucru putandu-le provoca unele sentimente de insecuritate, teama etc., pe termen mai scurt sau mai lung.

In cadrul acestui workshop veti afla raspunsuri  la urmatoarele intrebari:
• Cum pot recunoaste parintii tulburarile emotionale ale copiilor? (Tipuri si simptome ale tulburarilor afective ale copiilor)
• Care sunt cauzele acestor tulburari? Care situatii pot reprezenta un real pericol si care nu?
• Cum pot fi prevenite tulburarile emotionale ale celor mici?
• Ce “unelte” pot folosi parintii pentru a ajuta copiii sa isi exprime mai bine emotiile?
• Ce pot face parintii daca identifica semen ale unor tulburari emotionale la copii sic and sa apeleze la psiholog?
• Care este tratamentul acestor tulburari?

Participantii pot adresa intrebari si pot solicita indrumare pentru situatii din experienţa personală.

Pentru cei care nu se afla in Sibiu, va exista posibilitatea participarii online la worhshopuri, utilizand Skype. Participantii vor putea vedea, auzi si adresa intrebari live, pe tot parcursul evenimentului.

Data: Duminică, 20 ianuarie 2013, între orele 16:30 şi 19:30.
In urma solicitarilor, vor relua workshopul duminica, 10 februarie, între orele 16:30 şi 19:30.
Locaţia: Cabinetul de psihologie Oana Vasiu, Sibiu, str. Eschile, nr.35
Cost: 50 lei/participant
Informatii si inscrieri pe oana.vasiu@yahoo.com

Atelier de dezvoltare a creativităţii

Creativitatea este necesară în toate domeniile vieţii şi pe tot parcursul ei, fiind folosită nu numai în artă, ci şi ori de câte ori dorim să găsim noi modalităţi de abordare şi rezolvare a unei probleme sau situaţii. Este important de aceea să le creăm copiilor noştri oportunităţi de joacă activă, încurajându-i să îşi folosească imaginaţia şi creativitatea.

În cadrul acestui atelier vă propunem dezvoltarea abilităţilor creative ale celor mici prin intermediul tehnicilor de joc ce permit explorarea şi experimentarea, utilizând forme, culori, texturi şi obiecte diferite.

Grup ţintă: activităţile sunt destinate părinţilor cu copii cu vârste cuprinse între 2 şi 3 ani (participarea unuia dintre părinţii fiecărui copil este necesară şi, de ce nu, distractivă, întărind de asemenea relaţia părinte-copil).

Activităţi: jocuri de construcţie/deconstrucţie, tehnici specifice de dezvoltare a creativităţii ce utilizează colaje, pictură şi modelaj în plastilină, jocuri exploratorii şi multe surprize.

Durata: 6 şedinţe săptămânale a câte 50 de minute (o lună şi jumătate).

Număr de locuri: minim 4, maxim 7. Înscrierile se fac după principiul „primul sosit, primul servit”.

Data începerii: Data se va stabili imediat ce s-a strâns numărul minim de participanţi. Şedinţele se vor ţine sâmbăta dimineaţa.

Costuri: în funcţie de numărul de participanţi, între 90 şi 150 ron / atelier, plata integrală la prima întâlnire.

Specialist: Oana Vasiu, psiholog clinician atestat de Colegiul Psihologilor din România şi master în psihoterapie analitică, membru al Asociaţiei Psihologilor din România şi al Asociaţiei Române de Psihologie Analitică, cu o experienţă de 10 ani în organizarea atelierelor pentru copii.

Înscrieri şi informaţii suplimentare la: Gianina Diţă, tel. 0740 246834, e-mail: gianina.dita@yahoo.com

SĂ ÎNVĂŢĂM PENTRU COPIII NOŞTRI! Curs interactiv de parenting

Modulul I: Cum gestionăm agresivitatea copiilor?

În cadrul acestui modul vă propunem să participaţi la discuţii despre agresivitatea copiilor de orice vârste, cauzele şi semnificaţia ei, cu scopul de a putea identifica nevoile şi dorinţele din spatele acceselor de furie şi de a găsi modalităţi non-agresive de a le preveni sau linişti.

Grup ţintă: Activităţile sunt destinate părinţilor cu copii de orice vârste.

Durata: 3 şedinţe săptămânale a câte 90 de minute.

Şedinţa I: Prezentare teoretică a subiectului modulului, urmată de prezentarea din partea părinţilor a problemelor din relaţia cu copiii. Fiecare părinte va primi îndrumări specifice pe care le va putea aplica până la următoarea întâlnire.

Şedinţa II: Discuţii despre efectele aplicării tehnicilor în relaţia cu copiii şi despre modul în care au fost gestionate de către părinţi accesele de furie ale copiilor, urmate de ajustări specifice fiecărui caz în parte. Se vor folosi şi jocuri de rol.

Şedinţa III: Ca şi în şedinţa II, cu îndrumări finale pentru fiecare părinte.

Număr de locuri: 7. Înscrierile se fac după principiul „primul sosit, primul servit”. Dacă vor fi mai mulţi doritori, se va forma un al doilea grup.

Data începerii: Data se va stabili imediat ce s-a strâns numărul de participanţi. Şedinţele se vor ţine joia, orele 18:15 - 19:45.

Locaţie: La Cabinetul de psihologie Oana Vasiu, Sibiu, str. Livezii, nr.3, ap.9

Costuri: 75 ron/modul (25 lei/sedinta), plata integrală la prima întâlnire. Dacă doresc să participe ambii părinţi, aceştia vor plăti un singur loc, deoarece este discutată o singură situaţie de familie.

Specialist: Oana Vasiu, psiholog clinician atestat de Colegiul Psihologilor din România şi master în psihoterapie analitică, membru al Asociaţiei Psihologilor din România şi al Asociaţiei Române de Psihologie Analitică, cu o experienţă de 10 ani în activitatea cu copii.

Înscrieri şi informaţii suplimentare: Oana Vasiu, tel. 0740074070, e-mail: oana.vasiu@yahoo.com

Atelier de dezvoltare a abilităţilor sociale

Un copil care ştie cum să interacţioneze cu cei din jurul lui prezintă un nivel mai scăzut de fobie socială, devenind astfel mai uşoară integrarea la grădiniţă şi apoi la şcoală. Deşi unele trăsături în relaţionarea socială sunt ereditare, copiii pot fi educaţi în a dezvolta relaţii echilibrate cu cei din jur.

În cadrul acestui atelier vă propunem dezvoltarea relaţionării sociale a copiilor voştri prin tehnici de terapie prin joc. Joaca este esenţială pentru copii, aceasta reprezentând modul lor principal de dezvoltare fizică şi psihică. Este important astfel să le creăm oportunităţi de joacă activă, încurajându-i pe cei mici să îşi folosească imaginaţia şi creativitatea.

Grup ţintă: activităţile sunt destinate părinţilor cu copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani (participarea unuia dintre părinţii fiecărui copil este necesară şi, de ce nu, distractivă, întărind de asemenea relaţia părinte-copil).

Activităţi: jocuri de rol, jocuri de facilitare a expresivităţii corporale, faciale şi verbale, jocuri de socializare, jocuri de întărire a încrederii în sine şi multe surprize.

Durata: 6 şedinţe săptămânale a câte 50 de minute (o lună şi jumătate).

Costuri: în funcţie de numărul de participanţi, între 90 şi 150 ron / atelier. Se plăteşte locul în cadrul atelierului, deci toate cele 6 şedinţe, indiferent de prezenţă, plata integrală la prima întâlnire.

Specialist: Oana Vasiu, psiholog clinician atestat de Colegiul Psihologilor din România şi master în psihoterapie analitică, membru al Asociaţiei Psihologilor din România şi al Asociaţiei Române de Psihologie Analitică, cu o experienţă de 10 ani în organizarea atelierelor pentru copii.

Înscrieri şi informaţii suplimentare la: Gianina Diţă, tel. 0740 246834, e-mail: gianina.dita@yahoo.com

Copiii mici şi accesele de furie III

Pe lângă situaţiile în care cel mic are o nevoie pe care reuşeşte să o transmită doar cu ajutorul plânsului şi ţipetelor, mai sunt şi acele situaţii în care copilul resimte o dorinţă pe care nu ştie încă să o gestioneze, şi care nu duce la împlinirea unei nevoi fiziologice sau emoţionale. În astfel de cazuri, puteţi începe prin a-i explica celui mic motivul pentru care dorinţa lui nu poate fi împlinită, amintindu-i pe scurt cum vă aşteptaţi să reacţioneze (să se liniştească, să vorbească frumos etc.). Uneori funcţionează o explicaţie simplă, dar alteori micuţul pare să nu audă nimic. Chiar aşa şi este: în timpul ecceselor de furie, rareori putem fi raţionali. În acest caz puteţi folosi diverse modalităţi de a-i distrage atenţia, precum un obiect, o activitate interesantă, joc, gâdilături, cântec, orice e hazliu. Pentru unii copii funcţionează elementul surpriză foarte bine, iar cel mai surprinzător lucru în aceste momente ar fi o îmbrăţişare. Copilaşii reacţionază foarte bine cînd sunt îmbrăţişaţi, liniştindu-se şi uitând de motivul furiei. Dacă metodele de mai sus nu funcţionează, puteţi încerca să scoateţi pur-şi-simplu copilul din mediul în care face criza, anunţându-l mai întâi cu calm, dar ferm: „Dacă nu te linişteşti, plecăm”. Atenţie, nu ameninţaţi copilul că-l părăsiţi sau că-l daţi altcuiva, deoarece la această vârstă micuţul va trăi reale sentimente de abandon. Nu o face din răutate, ci din lipsa experienţei în a gestiona situaţiile de frustrare.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Copiii mici şi accesele de furie II

Cu toţii ştim că fiecare copil este diferit, motiv pentru care nu există o metodă general valabilă pentru liniştirea acceselor de furie. În plus, fiecare dintre aceste mici „crize” poate fi tratată diferit, în funcţie de motiv. Astfel, atunci când micuţul este obosit sau îl doare ceva (dentiţie, viroză, indigestie etc.), poate fi deranjat de lumini sau sunete puternice, de agitaţie, iar cel mai simplu este să-l mutaţi într-o cameră liniştită, mai întunecată şi să-l ţineţi în braţe până se linişteşte. Unii copilaşi folosesc plânsul pentru a se descărca, atunci când sunte prea agitaţi, deci nu vă alarmaţi şi acordaţi-i spaţiul şi timpul necesar pentru a se calma. În mod similar, micuţul poate fi irascibil înaintea orei de masă, iar accesul de plâns poate fi prevenit sau oprit cu mâncare. Aceste situaţii se întâlnesc cel mai des la micuţii care nu ştiu încă să vorbească (până în jurul vârstei de 2 ani), ei neputând să-şi verbalizeze nevoile. Uneori cel mic are nevoie de atenţie din partea părinţilor, iar câteva minute de joacă împreună, cântece sau râsete vor opri „criza”. Indiferent de motivul accesului de furie, este important să vă păstraţi calmul, să nu strigaţi sau să loviţi copilul, pentru a nu intra într-o luptă de putere din care cel mic încă nu ştie să iasă. O atitudine calmă îl va face să se simtă în siguranţă, oferindu-i şansa să se liniştească, şi îl va ajuta să înveţe o modalitate pozitivă de a gestiona furia.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Copiii mici şi accesele de furie

Ca părinţi, suntem uneori nevoiţi să ne confruntăm cu accesele de furie ale copilaşilor noştri. Uneori aceste stări apar pe neaşteptate, alteori îi vedem la început nemulţumiţi, agitaţi, pentru ca în momentul următor să răbufnească. În timpul unui acces de furie, micuţul poate să ţipe, să plângă, să lovească alte persoane sau să trântească obiecte. Pare că nimic nu îl poate consola, explicaţiile raţionale nu ajung la el, fiind deranjat de orice intervenţie din exterior. Cum pot fi liniştite aceste stări? Primul lucru este să înţelegem cauza lor. Până la vârsta de 2 ani, cei mici reacţionează în acest mod deoarece nu reuşesc să îşi verbalizeze o nevoie (hrană, sete, somn, scutec prea plin, o anumită jucărie, atenţia mamei). Frustrarea de a nu avea nevoia împlinită creşte odată cu lipsa unui răspuns din partea părinţilor. Pentru copilaşii puţin mai măricei, până către 4 ani, accesele de furie apar tot pentru a le fi îndeplinită dorinţa, dar sunt deja folosite pentru a câştiga o luptă de putere. Ei sunt deja mai autonomi şi mai conştienţi de nevoile şi dorinţele lor, reuşind să le exprime cu mai multă uşurinţă, iar dacă acestea nu le sunt îndeplinite imediat, atunci explodează. Cu cât obţin mai des rezultatul dorit în urma unui acces de furie, cu atât vor apela mai frecvent la această metodă pentru a-şi împlini dorinţele.
(Despre modalităţile de gestionare a acceselor de furie, în numărul urmăror.)

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Copiii mici şi adaptarea la grădiniţă II

Cum îi ajutăm pe micuţi să se adapteze la grădiniţă?

Deseori, copilaşii care se obişnuiesc mai greu cu situaţiile şi cu persoanele noi, reacţionează similar şi în această situaţie, despărţindu-se cu dificultate de părinţi. Pentru a-i ajuta să accepte separarea, este important să aveţi o atitudine pozitivă, calmă şi suportivă, amintindu-le în mod constant de ce le place să meagă la grădiniţă. Poate le place o jucărie, un copil sau educatoarea, poate faptul că pot alege dintre mai multe jucării noi. Amintiţi-le toate acestea dimineaţa, în timpul pregătirii de plecare, cu veselie şi entuziasm, întrebându-i cu ce doresc să se joace în acea zi la grădiniţă. Dacă le e teamă din cauză că nu înţeleg când se vor întoarce acasă, explicaţi-le folosind un ceas unde vor fi limbile când vor reveni de la grădiniţă. Puteţi începe un joc, poveste sau desen împreună dimineaţa, pentru a-l termina la întoarcere. Aminiţi-vă că cei mici nu ştiu cum să îşi exprime emoţiile, astfel că au nevoie de ajutor pentru a verbaliza tot ceea ce simt. Le puteţi spune că le înţelegeţi teama, dar că vă veţi întoarce după ei la finalul zilei de muncă, iar atunci veţi avea parte de multă distracţie împreună. Pentru unii copilaşi poate fi mai uşor dacă au cu ei o jucărie preferată sau o păturică, acestea putând fi lăsate în dulăpiorul lor sau în cuier, până la plecare. În scurt timp se vor adapta schimbărilor şi vor îndrăgi grădiniţa.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Copiii mici şi adaptarea la grădiniţă

Până în jurul vârstei de 2 ani, cei mici preferă interacţiunea cu adulţii, iar apoi ei îşi îndreaptă atenţia spre copiii de aceeaşi vârstă cu ei. Învaţă astfel să se joace în grup, împărţind jucării şi urmând reguli de comportament, şi au parte de o mai bună dezvoltare a abilităţilor de interacţiune socială. Unii copii cu vârsta de până la 3-4 ani pot avea dificultăţi de adaptare la grădiniţă, manifestate prin stagnare în dezvoltarea cognitivă sau forme de regres: uită din achiziţiile anterioare începerii grădiniţei şi au tulburări de somn, dezvoltă un comportament opoziţionist şi refuză să vorbească despre grădiniţă, plâng mai mult şi caută compania mamei. Spre deosebire de aceştia, cei care se adaptează cu succes schimbărilor presupuse de grădiniţă, se întorc acasă cu o atitudine pozitivă, nerăbdatori să povestească ce au făcut sau să arate ce au învăţat. În cadrul jocului în grup, copiii se stimulează reciproc în dezvoltarea limbajului şi a abilităţilor motrice şi observă asemănările şi diferenţele dintre ei şi ceilalţi, aceasta contribuind la formarea imaginii de sine. În funcţie de calitatea grupului de copii, putem observa la cei mici o evoluţie în dezvoltarea psiho-motrică, dar şi o stagnare, în situaţia în care aceştia sunt stimulaţi mai puţin decât acasă. În general, le este mai uşor să înveţe şi să se adapteze la programul de şcoală copiilor care merg la grădiniţă mai devreme (2-4 ani).

Oana Vasiu

Psiholog clinician

“Mami, vreau la grădiniţă!”

Când ducem copiii la grădiniţă?

Deoarece aceasta nu face parte din învăţământul obligatoriu (exceptând clasa pregătitoare), fiecare familie va decide dacă şi când să îi ducă pe cei mici la grădiniţă în funcţie de propriul context intrafamilial. Din punctul de vedere al părinţilor care se ocupă de stimularea dezvoltării intelectuale a celor mici, având o pregătire profesională în această direcţie sau informându-se individual din cărţi de specialitate, grădiniţa nu poate aduce ceva nou pentru copiii lor, în aria achiziţiilor cognitive. Pentru ceilalţi părinţi, care nu au pregărirea sau timpul necesar, grădiniţa poate oferi un cadru şi personal calificat în vederea dezvoltării intelectuale a micuţilor. Oricare ar fi contextul familial, părinţii pot lua în considerare începerea grădiniţei pentru stimularea dezvoltării sociale şi emoţionale a copilaşilor, în acelaşi timp cu stimularea motricităţii prin intermediul jocurilor în grup. Astfel, vor şti că micuţul lor este pregătit de grădiniţă, din punct de vedere social, dacă acesta caută compania copiilor de vârsta lui, doreşte să se joace în grup şi o face cu uşurinţă şi poate sta în grija altui adult decât a unuia dintre părinţi timp de mai multe ore. În general, vorbim aici despre copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 4 ani, cei mai sociabili putându-se bucura de grădiniţă începând cu extrema timpurie a acestei perioade.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Stimularea creativităţii copiilor mici

Creativitatea este necesară în toate domeniile vieţii şi pe tot parcursul ei, fiind folosită nu numai în artă, ci şi ori de câte ori dorim să găsim noi modalităţi de abordare şi rezolvare a unei probleme sau situaţii. Pentru a-i ajuta pe cei mici în dezvoltarea acestei abilităţi, este important să le daţi ocazia să fie creativi. Încurajaţi-i să găsească singuri modalităţi de a obţine ceea ce-şi doresc (cum ar fi asamblarea sau dezasamblarea unei jucării, construirea unui castel din cuburi, rezolvarea unui puzzle etc.), să exploreze şi să experimenteze, folosind diverse obiecte, materiale, forme, culori, sau sunete. Pe tot parcursul demersului lor, oferiţi-le suportul de care au nevoie pentru a reuşi ceea ce şi-au propus, încurajaţi-i şi lăudaţi-le iniţiativele şi reuşitele, dar fără a le impune propriile dumneavoastră idei şi fără a-i critica sau a le limita activităţile. Singurele reguli utile în acest caz sunt cele care au ca scop siguranţa celor mici, bunele maniere şi păstrarea cât mai intactă a jucăriilor şi a obiectelor. Totuşi, unii copii găsesc interesantă desfacerea în părţi componente a diverselor obiecte, acest lucru ajutându-i să înţeleagă modul în care au fost construite şi stimulându-le astfel dezvoltarea cognitivă. În măsura în care obiectele nu sunt importante şi părţile componente nu sunt periculoase pentru cei mici, le puteţi satisface această curiozitate.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Bebeluşii şi colicile

A avea un bebeluş care plânge prea mult poate fi frustrant, obositor şi poate agita întreaga familie. Ca părinţi, veţi dori desigur să aflaţi de ce plânge micuţul, dar din păcate ştiinţa nu poate oferi deocamdată un răspuns exact. Factorii biologici joacă în mod sigur un rol important, dar aici ne vom axa pe cei emoţionali. Există o teorie conform căreaia perioada de aproximativ 3 luni de colici de la începutul vieţii se datorează lipsei unui al patrulea semestru de sarcină. Bebeluşul, la naştere, este brusc bombardat de stimuli pe care îi este dificil să îi gestioneze, fiind în acelaşi timp separat de spaţiul securizant reprezentat de pântecul mamei. Astfel, puteţi încerca să liniştiţi un bebeluş care plânge imitând condiţiile în care a crescut până la naştere: înfăşaţi-l într-o păturică moale şi călduţă, amintindu-i astfel de spaţiul din burtică, legănaţi-l ritmic (dar nu-l scuturaţi!), amintindu-i de mersul mamei cu el în burtică, sau faceţi o plimbare cu căruciorul sau maşina, puneţi-i cântece ascultate în timpul sarcinii, găsiţi un cântecel simplu şi ritmat (timp de 9 luni a ascultat bătăile ritmate ale inimii mămicii lui), amintiţi-i de mângâierea burticii prin masaj, faceţi-i o băiţă caldă (în burtică a stat numai în lichidul amniotic), sau porniţi maşina de spălat sau aspiratorul (în timpul sarcinii, cam aşa aude bebele sângele mamei care trece prin venele din apropierea lui). Fiţi calmi şi cereţi ajutor dacă nu faceţi faţă plânsetelor bebeluşului.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Dezvoltarea intelectuală a copiilor mici

În jurul vârstei de 2 ani, copiii absorb foarte multă informaţie, iar principalul mod prin care ei exersează cunoştinţele acumulate este jocul. Puteţi să folosiţi jocul pentru a-i învăţa să vorbească, să numere, să deosebească forme sau culori, toate acestea contribuind la dezvoltarea lor cognitivă. Pentru a le dezvolta percepţia, atenţia şi capacitatea de concentrare, citiţi-le cel puţin 15-20 de minute zilnic, în mod interactiv, punând întrebări („Unde este mămăruţa? Câte buline are? Ce culoare are? Ce forma are ea?”). Puteţi chiar să desenaţi împreună după cărţi sau obiecte (jucării, linguri, forme geometrice). Premiza dezvoltării capacităţii de a memora este tocmai exersarea acesteia. De aceea, cântaţi sau recitaţi poezioare împreună, ajutîndu-i să le înveţe. Când vor începe şcoala, ei vor fi deja obişnuiţi să-şi concentreze atenţia pe rezolvarea de probleme prin întrebări şi răspunsuri, şi să memoreze informaţii noi. Alte jocuri şi activităţi: identificaţi diverse sunete, număraţi tot ce observaţi în jur, îndrumaţi-i spre obiecte localizându-le doar verbal (mingea verde de sub masă, ursuleţul este pe scaunul din stânga), descrieţi cât mai amănunţit toate obiectele mânuite (două mere rotunde şi roşii, „Vrei perna pătrată şi albastră sau pe cea rotundă şi mov?”), organizaţi împreună jucăriile după culori, mărime sau specific (maşini, animale de pluş, cuburi de construit).

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Enurezisul nocturn (udarea patului)

Băiatul meu în vârstă de 5 ani udă uneori noaptea patul, neintenţionat. Ce se intâmplă şi cum pot să îl ajut?

În cazul în care a reuşit deja mai mult de 6 luni să aibă nopţi uscate şi dacă aţi fost deja la medic cu el şi nu este vorba de o condiţie medicală, atunci putem să căutăm motive legate de stress pentru acest enurezis nocturn. Cele mai des intâlnite cauze sunt spitalizarea, începerea grădiniţei sau a şcolii şi naşterea unui frate/ surori. Alţi factori pot fi legaţi de probleme intra-familiale precum divorţul, alcoolismul parental, dificultăţile financiare, abuzul sau neglijenţa. Pentru a vă ajuta băieţelul, este important să aveţi o atitudine calmă faţă de această situaţie, să nu îl certaţi sau să îl ironizaţi, batjocorindu-l de faţă cu alte persoane, deoarece situaţia s-ar putea agrava. El are nevoie de suportul şi întelegerea dumneavoastră acum, deoarece enurezisul poate fi în acest caz un simptom pentru o problemă emoţională. Discutaţi cu el despre tot ceea ce-l supără, ajutându-l să îşi exprime temerile şi suferinţele. Arătaţi-i că sunteţi de partea lui, că îl iubiţi necondiţionat şi că sunteţi deschisă să îl ascultaţi şi să îl ajutaţi, oricare ar fi problema. Dacă manifestă şi alte simptome de anxietate sau regres, mergeţi cu el la un specialist pentru evaluare şi tratament.

Îmi puteţi adresa întrebări din domeniul psihologiei copilului pe adresa oana.vasiu@yahoo.com.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Tulburările de somn la copii

Un copil care strigă speriat noaptea poate îngrijora toată familia. Cum deosebim posibilele cauze şi ce putem face pentru a-l ajuta? Primul lucru la care ne gîndim atunci când auzim copilaşul strigând noaptea este că are un coşmar. Acestea apar în timpului somnului REM (cu vise), în a doua parte a nopţii. Copilul se trezeşte în urma lor, re-adoarme cu dificultate, iar a doua zi îşi aminteşte de ele. Pentru a-l ajuta, stabiliţi un program de somn precum cel descris în articolul anterior, încurajaţi-l să vorbească despre coşmarurile şi fricile lui în timpul zilei, încercând să înţelegeţi de unde provin acestea. Un alt motiv pentru care cei mici se pot trezi ţipând noaptea este teroarea nocturnă (pavor nocturn). Aceasta apare în prima parte a nopţii, in timpul somnului non-REM (fără vise). Se manifestă în general la copii între 3 şi 8 ani, în mod zgomotos, cu ţipete şi plâns, cu transpiraţii, dar deseori fără ca cel mic să se trezească. După câteva minute adorme la loc, iar a doua zi nu îşi aminteşte evenimentul. Teroarea nocturnă poate fi cauzată de evenimente traumatizante, schimbări importante în viaţa copilului, oboseală şi stress. Dacă cel mic suferă de teroare nocturnă, încercaţi să nu vă alarmaţi, asiguraţi-vă că stă confortabil, dar nu îl treziţi. Păstraţi liniştea şi întunericul în cameră. Oferiţi-i zilnic un mediu calm şi iubitor, fără stress, iar problema va trece de la sine.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Copiii şi somnul

Somnul are un rol foarte important în creştere: acesta facilitează atât dezvoltarea fizică, cât şi pe cea intelectuală (în timpul somnului se fixează informaţiile acumulate în timpul zilei). Lipsa somnului îi face irascibili pe copii, putând ajunge, pe termen lung, la tulburări comportamentale grave. Dar cum îi putem ajuta pe cei mici să aibă parte de suficient somn? Cea mai eficace în acest sens s-a dovedit a fi rutina. Pentru început, e important să existe un orar pentru somnul de zi şi cel de noapte, copilul fiind astfel pregătit să adoarmă mult mai uşor. Un alt lucru important este ca ziua să se încheie in mod calm şi plăcut, cu activităţi din ce în ce mai liniştite (poveşti, cântece, o baie caldă, discuţii despre ziua care s-a încheiat etc.). Puteţi folosi aceleaşi activităţi în fiecare seară, copilul asociindu-le astfel cu introducerea somnului. Atenţie, televizorul şi computerul agită, cu precădere jocurile şi emisiunile care sperie sau îngrijorează, acestea putând provoca tulburări ale somnului. Spaţiul în care doarme copilul e bine să fie cât mai întunecat, liniştit, curat, aerisit şi plăcut; de asemenea încercaţi să-i oferiţi un pat al lui, ajutîndu-l astfel să adoarmă singur. Activităţile de peste zi şi climatul emoţional în care se dezvoltă copilul pot şi ele să influenţeze calitatea şi durata somnului. Asiguraţi-vă că cel mic desfăşoară zilnic activităţi în aer liber, că este înconjurat de persoane iubitoare şi echilibrate psihic şi că nu este inclus în disputele adulţilor.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Copilul mic şi joaca (II)

Copilul meu nu se joacă singur cu jucăriile! Ce să fac?

Fiecare copil se joacă în felul lui: unii folosesc jucăriile cu atenţie şi răbdare, alţii cu brutalitate; unii se joacă pe rând cu câte o jucărie, alţii cu toate de-o dată; unii copii sunt interesaţi doar de cutia jucăriilor, iar alţii sunt mai interesaţi de interacţiunea cu persoanele din jur. Dacă aţi eliminat posibilitatea existenţei vreunei probleme de ordin psihiatric, adică dacă este sociabil şi nu există întârzieri sau regrese în dezvoltarea copilului pe alte planuri, atunci este posibil ca cel mic să nu ştie să se joace singur sau să aprecieze mai mult joaca împreună cu altcineva. Un alt motiv ar putea fi complexitatea prea mare a jucăriilor, neadecvată pentru vârsta lui. Astfel, v-ar putea fi de folos următoarele idei: stabiliţi-vă zilnic un timp de joacă (de cel puţin 30 de minute) cu cel mic, în care să nu faceţi nimic altceva decât să vă jucaţi împreună. Nu sunt necesare jucării scumpe sau foarte sofisticate, nici foarte variate. La vârste mici, copiii apreciază jucăriile simple precum cele descrise în articolul anterior şi joaca repetitivă, care stă la baza învăţării. Explicaţi-i cum să se joace, observaţi-i tendinţele şi propuneţi noi jocuri, dar cel mai important este să-l ajutaţi pe el să vină cu idei noi. În măsura în care îi veţi stimula imaginaţia, încurajându-l cu laude în orice iniţiativă ar avea, copilul va folosi cu plăcere jucăriile pentru a se exprima şi a învăţa lucruri noi.

Oana Vasiu

Psiholog clinician

Copilul mic şi joaca

Joaca este esenţială pentru copii, aceasta reprezentând modul lor principal de dezvoltare fizică şi psihică. Este important astfel să le creăm oportunităţi de joacă activă, încurajându-i pe cei mici să îşi folosească imaginaţia şi creativitatea. Pentru aceasta, începeţi prin a crea un spaţiu de joacă înăuntru cât şi în afara casei, dacă se poate. În casă, acest spaţiu poate fi un colţ de cameră unde să fie toate jucăriile copilului, camera lui, sau chiar câte un colţ în fiecare cameră. Pentru a avea un rol în dezvoltare, sunt suficiente şi jucăriile simple şi ieftine: jocurile cu figuri geometrice viu colorate sau cuburile de construit vor facilita dezvoltarea intelectului şi a motricităţii fine, jocul cu obiecte simple (cutii, capace, linguri de lemn sau nisip, apă, pietre, crengi şi orice mai puteţi găsi împreună în natură) vor susţine dezvoltarea imaginaţiei şi a creativităţii, copilul putând să construiască alte obiecte sau amestecuri cu ajutorul lor, iar jocul cu animalele de pluş, păpuşile şi maşinile vor contribui la dezvoltarea relaţionării sociale. În plus, citind, colorând, ascultând muzică şi dansând împreună, îi veţi susţine în dezvoltarea intelectului, a imaginaţiei, exprimării emoţionale şi a motricităţii generale. Pentru a-i satisface curiozitatea, lăsaţi-l să cotrobăie prin sertare şi dulapuri, acolo unde nu există pericole (cuţite, foarfeci etc.). Încurajaţi copilul să vină cu propriile idei de jocuri, lăudându-i fiecare reuşită.

Oana Vasiu

Psiholog clinician