Madalina are 19 ani iar la nastere a avut asfixie alba, scor apgar 1. Aceasta inseamna ca inima si respiratia ei au incetat un timp sa mai functioneze. Doctorii au reusit sa o readuca la viata dar, din cauza lipsei de oxigen, unele celule nervoase din creier au murit sau au ramas mai micute. De aici a rezultat boala ei - tetrapareza spastica, adica paralizie totala: maini, picioare, vorbire.
Am cunoscut-o pe Madalina in cadrul Asociatiei Umanitare si Club Sportiv "Hermannstadt" ale Persoanelor cu Handicap Neuro-locomotor din Sibiu, unde am lucrat ca psiholog. Este o fata speciala, sensibila, inteligenta si cu simtul umorului. M-am bucurat de prezenta Madalinei in grupurile de suport pentru copii pe care le-am organizat, ea ajutandu-ma cu creativitatea si cu spiritul ei de observatie.
Mai jos puteti citi a compunere a Madalinei:
Ultima tema
Aceasta tema este ultima. Niciodata nu mi-a fost atat de greu sa-mi scriu tema. Nu e o tema grea, din contra, e usoara, dar a fost unul din lucrurile cele mai grele. Am un nod in gat ... si un gol in suflet. Saptamana asta mi-am dorit pentru prima oara sa opresc timpul si, cu cat imi doream mai mult, trecea mai repede.
Apoi mi-am amintit cum a inceput totul … ca o poveste.
Orice poveste incepe cu: ,,a fost o data,, (asa imi spuneati la limba romana) o fetita mai speciala si, de aceea, avea nevoie de o scoala speciala. La varsta de 7 ani a mers la o scoala normala. Patru ani a incercat sa dovedeasca ca si si ea este ca si ceilalti, normala. In primul an parea ca a gasit scoala si profesoara potrivita, dar profesoara a plecat peste mari si tari la sotul ei.
Scoala a inceput sa o respinga pe fetita speciala si pana la urma a inlaturat-o. Fetita a suferit foarte mult. Dupa cativa ani mama a gasit o scoala cu adevarat speciala pentru o fetita speciala (ma joc cu cuvintele).
La inceputul anului, a venit profesoara la ea acasa si a gasit o fetita care era speriata de faptul ca a fost respinsa. De la inceput s-au inteles foarte bine pentru ca si profesoara era speciala. Au urmat zile in care fetita se pregatea pentru scoala cu multa bucurie, isi facea temele cu mult drag chiar daca facea eforturi mari sa scrie. Toata saptamana se pregatea pentru ziua in care profesoara venea la ea. O astepta cu mare bucurie.
Asa profesoara si fetita au calatorit in lumea cartilor, patru ani. Isi aminteste cum ii spunea despre stele, despre plante, si tine minte aproape totul. Chiar si acele cateva cuvinte pe care i le-a spus despre floarea-de-colt. Ca este o floare mica, gingasa, catifelata, si ca este pe cale de disparitie, creste sus pe culmile muntilor intre pietre, in conditii grele, dar este cu adevarat speciala. Asa o vedea fetita pe profesoara ei, ca pe floarea-de-colt.
Anii au trecut cat se poate de frumos, profesoara se ocupa de fetita cu multa dragoste, daruire si pricepere. Totul era bine, frumos, si parea ca nu se mai termina niciodata.
Fetita a invatat multe, mai putin cum sa treaca peste ultima zi de scoala si sa se desparta de profesoara ei.
Povestea ramane fara sfarsit (cu toate ca mi-ati spus ca povestile se termina cu izbanda personajului pozitiv si cu expresia ,,si au trait multi ani fericiti,,).
Doamna profesoara, intotdeauna ati avut raspunsuri la toate intrebarile mele.
Care credeti ca e sfarsitul acestei povesti?
Povestea Madalinei nu se termina aici. Povestea inca se scrie si poate fi scrisa de cei care doresc sa o ajute.
Incepand din anul 2009, ea a trecut prin 2 operatii la Chisinau, in urma carora si-a recapatat in mica masura controlul asupra muschilor corpului. In continuare mai are nevoie de inca o astfel de interventie medicala, in valoare de 1850 de euro. Aceasta operatie o va ajuta sa fie independenta si povestea sa devina mai interesanta, pentru ca Madalina va putea sa descopere multe alte lucruri si sa aiba bucurii despre care, acum, nici nu viseaza ca ar fi posibile.
Pentru aceasta exista un cont curent in lei la Banca Transilvania pe numele Barbulescu Madalina Andreea:
IBAN RO54BTRL03301201I24642XX
Articole mai vechi despre Madalina:
