Un copil care ştie cum să interacţioneze cu cei din jurul lui prezintă un nivel mai scăzut de fobie socială, devenind astfel mai uşoară integrarea la grădiniţă şi apoi la şcoală. Deşi unele trăsături în relaţionarea socială sunt ereditare, copiii pot fi educaţi în a dezvolta relaţii echilibrate cu cei din jur.
În cadrul acestui atelier vă propunem dezvoltarea relaţionării sociale a copiilor voştri prin tehnici de terapie prin joc. Joaca este esenţială pentru copii, aceasta reprezentând modul lor principal de dezvoltare fizică şi psihică. Este important astfel să le creăm oportunităţi de joacă activă, încurajându-i pe cei mici să îşi folosească imaginaţia şi creativitatea.
Grup ţintă: activităţile sunt destinate părinţilor cu copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani (participarea unuia dintre părinţii fiecărui copil este necesară şi, de ce nu, distractivă, întărind de asemenea relaţia părinte-copil).
Activităţi: jocuri de rol, jocuri de facilitare a expresivităţii corporale, faciale şi verbale, jocuri de socializare, jocuri de întărire a încrederii în sine şi multe surprize.
Durata: 6 şedinţe săptămânale a câte 50 de minute (o lună şi jumătate).
Costuri: în funcţie de numărul de participanţi, între 90 şi 150 ron / atelier. Se plăteşte locul în cadrul atelierului, deci toate cele 6 şedinţe, indiferent de prezenţă, plata integrală la prima întâlnire.
Specialist: Oana Vasiu, psiholog clinician atestat de Colegiul Psihologilor din România şi master în psihoterapie analitică, membru al Asociaţiei Psihologilor din România şi al Asociaţiei Române de Psihologie Analitică, cu o experienţă de 10 ani în organizarea atelierelor pentru copii.
Descriere workshop: Trainingul este de tip interactiv, participanţii beneficiind de un suport de curs si de materiale practice (metode de crestere a nivelului de integrare in grup, metode de dezvoltare a expresivitatii, tehnici de dezvoltare a abilitatilor psihomotrice si optimizare a performantelor individuale si a relationarii interpersonale).
Tematica: Modulele contin prezentarea formelor de ludoterapie individuala si in grup, a
etapelor acestora si a obiectivelor terapeutice. De asemenea, presupun exersarea metodelor
specifice ludoterapiei (expresia faciala, corporala si verbala, jongleria, echilibristica, manevrarea
papusilor), in functie de deficientele psiho-motrice, senzoriale si/sau emotionale ale pacientilor.
Obiectivele ludoterapiei :
Urmăreşte stabilirea, restabilirea, menţinerea şi îmbogăţirea raporturilor individului în globalitatea sa cu el însuşi, cu un altul, cu mediul înconjurător;
Dezvoltarea capacitatilor psihomotrice;
Dezvoltarea creativitatii si exprimarii emotiilor;
Favorizarea dezvoltării schemei corporale şi a imaginii propriului corp.
Grup ţintă:Persoane care lucreaza sau care urmeaza sa lucreze cu copiii (cadre didactice, cadre
medicale, psihologi, asistenti sociali, studenti la facultatile de preofil) precum şi alte categorii de
grupuri pentru care acest subiect prezintă interes (parinti, apartinatori ai unor copii cu deficiente)
Nr. participanţi: participarea limitată la 10 persoane.
Perioada:
Modulul I: ludoterapia de grup, 7-8 februarie 2009, plecarea din Sibiu vineri, 6 feb.
Modulul II: ludoterapia individuala, 14-15 februarie 2009, plecarea din Sibiu vineri, 13 feb.
Locatia: Cabana privata situata la 70 km de Sibiu, langa localitatea Brezoi.
Cost: deoarece vom sta la cabana, costul/modul este de 150 lei. Mancarea si transportul nu sunt incluse in pret.
INSCRIERILE PANA LA DATA DE 1 FEBRUARIE 2009, PLATA SE VA FACE LA INSCRIERE.
Precizari suplimentare:
Workshopul nu este acreditat de cartre Colegiul Psihologilor din Romania, si nu se vor primit puncte. In schimb, vor fi eliberate adeverinte de participare, cu precizarea cunostintelor si abilitatilor obtinute in urma participarii.
Pentru informatii suplimentare si inscrieri: psiholog Oana Soroaga,
Proiect de promovare a abilităţilor persoanelor cu handicap
Proiect desfăşurat de Asociaţia Umanitară şi Club Sportiv Hermannstadt ale Persoanelor cu Handicap Neuro-locomotor din judeţul Sibiu – preşedinte Marcela Brad.
Coordonator proiect: psiholog Oana Şoroagă
Programe/Acţiuni:
Realizarea, aplicarea şi analizarea unui chestionar în ceea ce priveşte opinia publică vis-a-vis de persoanele cu handicap, în oraşul Sibiu – perioada mai-noiembrie 2007.
Programul de suport şi orientare în carieră destinat tinerilor cu handicap neuro-locomotor – perioada februarie-mai 2008.
„Adu copilul la joacă!” – program ce a avut în vedere construirea unui spectacol de teatru de păpuşi susţinut de către copii cu handicap neuro-locomotor – perioada martie-decembrie 2008.
Beneficiari direcţi: 8 tineri şi 11 copii cu handicap neuro-locomotor, membrii ai Asociaţiei Umanitare şi Club Sportiv “Hermannstadt” ale Persoanelor cu Handicap neuro-locomotor sau din Centrul de Plasament nr. 1 “Prichindelul” din Sibiu.
Parteneri:pe parcursul proiectului au fost încheiate parteneriate cu:
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Gong” din Sibiu
Centrul de Plasament nr.1 „Prichindelul” din Sibiu
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului din judeţul Sibiu
Asociaţia Diakoniewerk Internaţional
Asociaţia Studenţilor în Psihologie din Sibiu
Grădiniţa nr. 42 din Sibiu
Şcoala cu clasele I-VIII nr.19 din Sibiu
Voluntari: pentru fiecare program în parte, au fost implicaţi voluntari din facultăţi de profil şi licee sibiene, în total încheindu-se 32 de contracte de voluntariat.
Rezultate obţinute:
Crearea broşurii „Împreună ne cunoaştem şi reuşim” conţinând date obţinute în urma prelucrării sondajului de opinie
Orientarea a 8 tineri cu handicap în cariera profesională, prin conştientizarea propriilor abilităţi, căutarea activă a unui loc de muncă în ziare şi pe internet, construirea CV-urilor la nivel european, a scrisorilor de motivaţie şi prin exersarea situaţiei de interviu pentru angajare.
Construirea şi prezentarea spectacolului de teatru de păpuşi „Tabăra Vrăjită” în trei reprezentaţii la Teatrul de Păpuşi Gong din Sibiu, având ca public copii din centre, grădiniţe şi şcoli sibiene şi o reprezentaţie la Complexul de Servicii pentru Copilul cu Deficienţe Neuropsihiatrice din Sighişoara. La finalul reprezentaţiilor copiii cu handicap implicaţi în piesă au fost angrenaţi în jocuri şi cântece împreună cu copiii care au asistat ca spectatori la reprezentaţii.
Vor avea loc discutii pe teme de psihoterapie, despre metodele folosite in terapie si dificultatile intampinate. Se vor prezenta cursuri, recomanda carti, propune teme de cercetare etc.
Frecventa: O seara pe saptamana. Temele de discutie vor fi anuntate din timp, astfel ca veti putea alege cand sa participati.
O data la doua saptamani vor avea loc discutii cu student in psihologie din Sibiu, carora li se va raspunde la intrebari legate de psihoterapie si li se vor anunta cursurile la care pot participa.
Locul: Ceainaria librariei Humanitas, Sibiu, str. N. Balcescu, nr.16.
Fara taxa sau puncte, doar o sueta intre psihologi, la un ceai bun.
Prima intalnire va avea loc miercuri, 19 nov.2008, la ora 18,30.
Tema: Imaginea psihoterapiei in Sibiu
(O prietena m-a intrebat: Exista asa ceva?)
Va rog sa va confirmati participarea la adresa de e-mail oana_s@yahoo.com .
Numarul de locuri este limitat de spatiul restrans din ceainarie la maxim 15 persoane.
Ne face o deosebita placere sa va invitam sa participati la manifestarile Congresului International de Psihologie cu tema: „Cercetarea psihologica moderna: Cercetari cantitative vs. Cercetari calitative?”, care se vor desfasura la Sibiu - Paltinis, in perioada 31 octombrie - 02 noiembrie 2008.
Aceasta manifestare este creditata de Colegiul Psihologilor din Romania.
Obiectivul nostru fundamental il constituie reunirea unor specialisti, a unor practicieni de mare valoare in domeniu, în vederea realizării schimbului de informaţii intre aceştia. Ne propunem sa oferim specialistilor si tinerilor cercetatori oportunitatea de a-si prezenta munca in diferite ramuri ale psihologiei, de a-si face cunoscute ultimele metode si instrumente de cercetare, de a realiza un schimb intens de informatii, benefic tuturor participantilor, ca si psihologiei in ansamblu.
In cadrul manifestării, puteti fi implicat /-a in derularea unui mare numar de activitati deosebit de interesante: expuneri, training-uri, work-shop-uri, dezbateri si mese rotunde.
Lucrarile Congresului se vor desfăsura pe urmatoarele secţiuni:
Cercetari in psihologie clinica
Cercetari in psihologie cognitiva
Cercetari in psihologie educaţionala
Cercetari in psihopedagogie speciala
Cercetari in psihologie sociala
Cercetari in psihologia muncii si organizaţionala
Cercetari in psihologie aplicata in domeniul Apararii, Ordinii Publice si Sigurantei Nationale
Cercetări în psihologie economica si marketing
Manifestarea stiintifica pe care o organizam este dedicata exclusiv unor aspecte de ordin practic, aplicativ, metodologic ale psihologiei, legate de cercetarea actuala, de implicatiile ei metodologice, etice, sociale, culturale.
Ludoterapia experienţială este un model non-directiv de ludoterapie dezvoltat de Byron şi Carol Norton. Acesta s-a dezvoltat fiind utilizat în centre de zi, centre de reabilitare a persoanelor dependente de droguri, spitale psihiatrice şi şcoli, lucrându-se cu copii cu deficienţe psihice, psihomotorii, cu dependenţe de droguri etc. Pentru promovarea programului a fost dezvoltat în şcoli ca program de creştere a self-esteem-ului, bun pentru toti copiii, pentru care şi numai participarea în grupurile de ludoterapie a fost foarte importantă. O caracteristică importantă a metodei este aceea că terapeutul de implică total în jocul cu pacientul, dezvoltând relaţia şi experienţa iar pacientul fiind cel care dirijează activităţile. Copilul îşi dezvăluie problemele prin intermediul jocului, pe limba lui.
Planuri de acţiune a ludoterapiei experienţiale individuale
Fiind o metodă non-directivă, această formă de ludoterapie presupune conducerea jocului de către pacient, rolul terapeutul fiind acela de conducere a activităţilor în anumite direcţii prin intermediul unor metafore sau întrebări, prin reacţiile personajului jucat şi prin anumite afirmaţii. Pacientul îşi joacă trauma, o dezvoltă în direcţia dorită, o retrăieşte de câte ori are nevoie şi prin metodele alese de el, pentru a-i putea diminua importanţa şi pentru a-şi putea vindeca rănile psihice produse de aceasta. În momentul ales de pacient, acesta considerându-se vindecat, se poate trecemai departe, la dezvoltarea psihică prin recuperarea etapelor de dezvoltare pierdute de acesta din cauza traumei. Toate aceste etape au loc pe plan simbolic, cu ajutorul materialelor din camera de joacă, pe limba copilului şi prin modalităţile alese de acesta ca fiindu-i caracteristice.
Cui se adresează metoda terapeutică ?
Populaţia pe care se aplică cu succes ludoterapia experienţială este reprezentată de copii, adolescenţi, tineri, uneori chiar şi adulţi care prezintă întârzieri de dezvoltare, devieri comportamentale, probleme de integrare, de exprimare, care au trecut prin traume sau care vor să-şi dezvolte stima de sine.
Va asteptam sa participati la acest work-shop interactiv!
Play therapy is therapy that uses play as a means to achieve therapeutic goals. It is a natural medium for a child's self-expression. Children use play as a way to learn, socialize, share, create, imagine, plan, express negative emotions, learn to handle stress and disappointment, and solve problems. They also use play to practice new roles, similar to rehearsing. Play encourages children to attend therapy sessions because it is familiar and increases their sense of having fun. And since play allows the therapist to relate to children on their own level, children will be more likely to express their true feelings. Play therapy works with children because they are not yet fully capable of talking out their feelings, but they are capable of playing out their feelings.
Foster children generally appear to have difficulty bonding with others, probably because they change families more than other children.
Play therapy helps them bond with the therapist which facilitates the healing process. This bond creates a therapeutic alliance, which is considered to be a single most important element of successful therapy. Without this alliance, trust does not exist. Without trust, few therapeutic gains will be made.
Abused children often have an even harder time expressing their feelings because they are more anxious than their non-abused peers, and they have difficulty trusting others. Play helps them relax and learn to trust again, which is absolutely necessary for therapy to be effective. Play therapy also allows children to distance themselves from the abuse they have suffered until they are better able to face it directly. An example of distancing is to reenact a harmful scene the child experienced, but to have the scene acted out between puppets. In such a situation, the therapist guides the child to express the specific abuse, or to figuratively confront the abuser, when the child is emotionally capable of doing so. This indirect process helps protect the child from becoming overwhelmed or retraumatized, which would only worsen the symptoms caused by the abuse.
Components of play therapy include games, art therapy, movement therapy, drama therapy, and playing dress up (limited to use of accessories such as hats, jewelry, shoes). Typically, the therapist's office will include board games, crayons, paper, paint, toys, dolls, puppets, puzzles, building blocks, etc. All of these toys are actually tools the therapist uses to interact with and assess the child, and provide therapeutic interventions.
Examples of play therapy include having the child: draw how they feel, demonstrate with dolls what they've experienced, role-play behavior change, or play a board game while talking about feelings in a safe environment. It could include reading a book, such as "No-No and the Secret Touch" in which a baby harp seal talks about "bad" touch and how to say "no" and then tell an adult (learning by example, and discussing with the therapist). Play is fun for children, but it is also a powerful therapeutic tool designed to help children regain happiness and mental health.
· This column is written by contributors to Family Referral Education and Empowerment (F.R.E.E.) Collaborative of Synchrony of Visalia, Inc. which is funded by First 5 of Tulare County and appears once a month in the Visalia Times-Delta and in Spanish in El Sol.
La finalul activitatilor se vor elibera adeverinte de voluntariat.
Coordonator de voluntariat psiholog OANA SOROAGA, telefon 0740.074070, e-mail: oana_s@yahoo.com
CURIOS DESPRE CE ESTE VORBA?
CITESTE MAI JOS!
ÎMPREUNĂ NE CUNOAŞTEM ŞI REUŞIM Proiect de promovare a abilităţilor persoanelor cu handicap
"ADU COPILUL LA JOACĂ!"
În colaborare cu teatrul pentru copii şi tineret “GONG”, urmărim implicarea copiilor cu handicap neuro-locomotor din oraşul Sibiu în activităţi recreativ-creative (spectacole de teatru de păpuşi şi jocuri în grup), împreună cu copii de aceeaşi vârstă din grădiniţe şi şcoli. În acest scop, îi sprijinim pe copiii cu handicap neuro-locomotor să ofere un spectacol de teatru de păpuşi copiilor fără handicap din oraşul Sibiu.
Activităţi: - Promovarea proiectului în incinta Teatrului Gong, la sediul Asociaţiei şi în şcoli şi grădiniţe din oraşul Sibiu. - Construirea spectacolului de teatru de păpuşi, cu ajutorul voluntarilor. Repetiţiile au loc săptămânal la Teatrul Gong, lunea, între orele 15.00 şi 17.00. - Prezentarea spectacolului de teatru de păpuşi şi implicarea copiilor cu şi fără handicap neuro-locomotor în jocuri de grup.
Beneficiari: Copii cu handicap neuro-locomotor cu vârste cuprinse între 5 şi 15 ani, membrii ai Asociaţiei Umanitare şi Club Sportiv “Hermannstadt” ale Persoanelor cu Handicap Neuro-Locomotor din judeţul Sibiu.
Parteneri: Teatrul de păpuşi “Gong” Sibiu, Şcoala gen. nr. 19 din Sibiu, Grădiniţa nr. 42 din Sibiu.
Claunterapia este o formă de ludoterapie de grup, care foloseşte tehnici împrumutate din teatru, şi anume din claunerie. Astfel, domeniile mari de activitate sunt jongleria, echilibristica şi expresia, motiv pentru care această ramură a ludoterapiei a fost denumită “claunterapie”.Vom folosi acestă denumire, considerând-o reprezentativă pentru acest gen de terapie saturată cu tehnici din lumea circului.
Claunterapia este relativ nouă în ţara noastră, iar în ţări precum Franţa sau Germania abia acum începe să ia amploare, fiind folosită cu succes în tratamentul deficienţelor psihomotorii. Participarea la atelierele de claunterapie dezvoltă conştientizarea propriului corp şi a schemei corporale, dezvoltă abilităţile de exprimare a emoţiilor primare şi de recunoaştere a acestora în expresii faciale şi duce la integrarea în grup a copiilor marginalizaţi sau cu probleme de integrare.
Planuri de acţiune a jocului claunului
Cum privim când avem un nas roşu? Cum suntem văzuţi când suntem clauni? Privirea este îcărcată de o valoare particulară, ea devenind condiţia obligatorie a existenţei pesonajului claunului. Dacă nu privim claunul, sau dacă îl privim cu indiferenţă, el nu mai are motiv să existe: moare. Pe baza acestei priviri se joacă, astfel, pentru el chestiunea vieţii şi a morţii, a existenţei, a existenţei sale în devenirea ca personaj.
A fi privit ca şi claun: de-a lungul vieţii, avem nevoie de o privire aţintită asupra noastră: aceasta ne aminteşte că avem un corp, că suntem un corp. Astfel, şi claunul are nevoie de o privire, de un public care să-i dea un sens jocului.Privirea spectatorului poate avea mai multe sensuri: ea poate, în primul rând, să simbolizeze privirea mamei şi să aibă un rol “reparator”. Scena este un loc care poate să reactualizeze privirea binevenită a mamei şi să permită actorului să-şi exploreze potenţialul. Aceasta este o privire încărcată de încredere, putând fi în acelaşi timp o oglindă pentru actor şi având astfel un rol “revelator”.
Efectele ludoterapiei in psihomotricitate
Claunterapia se desfăşoară pe mai multe planuri de dezvoltare: manipulare de obiecte, echilibru fizic, acrobaţie şi claunerie. Prin acestea se urmăreşte stabilirea, restabilirea, menţinerea şi îmbogăţirea raporturilor individului în globalitatea sa cu el însuşi, cu un altul, cu mediul înconjurător.
Manipularea de obiecte presupune o serie de activităţi individuale cu mingi, diabolo, bastonul diavolului, farfurii învârtite pe beţe, jucării de mărimi şi forme diferite. Pentru a învăţa să manipuleze aceste obiecte, copiii participă la diferite jocuri, concursuri şi folosesc ceea ce au învăţat în mici spectacole. Fiecare are astfel ocazia să-şi perceapă, să-şi cunoască şi să-şi utilizeze propriul corp în relaţie cu ceilalţi, în cadrul jocului, care presupune un timp şi un spaţiu anume.
Cui se adreseaza metoda terapeutica ?
Claunterapia este folosita cu succes in lucrul cu copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care prezintă diverse deficienţe psihomotrice, fizice, întârzieri de dezvoltare, devieri comportamentale, probleme de integrare, de exprimare, sau care vor să-şi dezvolte capacităţile asupra cărora acţionează claunterapia.
Ludoterapia experienţială este un model non-directiv de ludoterapie dezvoltat de Byron şi Carol Norton. Acesta s-a dezvoltat fiind utilizat în centre de zi, centre de reabilitare a persoanelor dependente de droguri, spitale psihiatrice şi şcoli, lucrându-se cu copii cu deficienţe psihice, psihomotorii, cu dependenţe de droguri etc. Pentru promovarea programului a fost dezvoltat în şcoli ca program de creştere a self-esteem-ului, bun pentru toti copiii, pentru care şi numai participarea în grupurile de ludoterapie a fost foarte importantă. O caracteristică importantă a metodei este aceea că terapeutul de implică total în jocul cu pacientul, dezvoltând relaţia şi experienţa iar pacientul fiind cel care dirijează activităţile. Copilul îşi dezvăluie problemele prin intermediul jocului, pe limba lui.
Planuri de acţiune a ludoterapiei experienţiale individuale:
Fiind o metodă non-directivă, această formă de ludoterapie presupune conducerea jocului de către pacient, rolul terapeutul fiind acela de conducere a activităţilor în anumite direcţii prin intermediul unor metafore sau întrebări, prin reacţiile personajului jucat şi prin anumite afirmaţii. Pacientul îşi joacă trauma, o dezvoltă în direcţia dorită, o retrăieşte de câte ori are nevoie şi prin metodele alese de el, pentru a-i putea diminua importanţa şi pentru a-şi putea vindeca rănile psihice produse de aceasta. În momentul ales de pacient, acesta considerându-se vindecat, se poate trecemai departe, la dezvoltarea psihică prin recuperarea etapelor de dezvoltare pierdute de acesta din cauza traumei. Toate aceste etape au loc pe plan simbolic, cu ajutorul materialelor din camera de joacă, pe limba copilului şi prin modalităţile alese de acesta ca fiindu-i caracteristice.
Cui se adresează metoda terapeutică ?
Ludoterapia experienţială este folosita cu succes in lucrul cu copii, adolescenţi, tineri, uneori chiar şi adulţi care prezintă întârzieri de dezvoltare, devieri comportamentale, probleme de integrare, de exprimare, care au trecut prin traume sau care vor să-şi dezvolte stima de sine.
Realitatea jocului: Ceea ce solicită jucarea unui rol, este realitatea lumii exterioare, dar şi realitatea internă a fiecăruia, corpul său real. Personajul trăieşte în prezent, în, realitate, exploatând tot ce ar putea alimenta personalitatea şi jocul său.
Favorizarea imaginarului:
Constituireaimaginarului: constituirea sa se bazează pe experienţa corporală halucinatorie. Bebeluşul îşi halucinează sinele, îl crează când este absent. Pentru aceasta, trebuie să-şi fi dovedit suficient prezenţa într-o experienţă pozitivă. “În această repetare a unei situaţii mulţumitoare copilul foarte mic va investi imaginarul.”[1] Aceasta presupune, deci, că o experienţă negativă în această perioadă poate antrena consecinţe nefaste în investirea imaginarului. Imaginarul se dezvoltă mai apoi pornind de la stadiul oglinzii (între 6 şi 18 luni).
Deschiderea porţilor imaginarului: dacă psihoterapeutulreuşeşte să instaureze un cadru suficient de sigur şi de solid pentru a permite exprimarea acestui imaginar, dacă subiectul îşi permite ca în acest cadru să-şi formuleze şi să-şi exprime imaginile, atunci se va putea surprinde şi descoperi o adevărată bogăţie, se vor descoperi noi potenţiale. “Jocul imaginarului dezvăluie imensele teritorii neexplorate, pentru a nu spune refulate, ale persoanei/personajului nostru”.[2]
Corpul imaginar: J.-D. Nasio[3] numeşte “corp imaginar” acel aspect al corpului care îl uimeşte pe subiect şi îi dă un sens, adică acela care îi provoacă subiectuluianalogii, imagini, metafore, amintiri, legături. Prin ludoterapie se poate pune în scenă propriul corp imaginar, dând naştere unui corp deformat, dar care va avea un anumit sens în improvizaţie.
Imaginarul corporal: acesta este în primul rând exprimat în vise, emoţii, fantasme, halucinaţii, sentimentul de stranietate şi în joc. Astfel, pentru ca corpul să fie creativ, el trebuie să îngăduie exprimarea imaginarului.
Favorizarea simbolicului:
Corpul simbolic: pentru J.-D. Nasio, corpul simbolic este corpul care reprezintă o multitudine de simboluri şi care produce un efect asupra subiectului: îl antrenează într-o acţiune, îl face să îndeplinească un act sau să spună o vorbă. Corpul este în aceeaşi măsură un loc al inscripţiilor simbolice, fiind astfel dovada diferitelor ritualuri de marcare asupra corpului în ritualurile de naştere, de trecere în adolescenţă, sau ale ritualurilor de înmormântare.
Personajul jucat de pacienti este o fiinţă care se situează în cadrul simbolicului, deoarece apariţia sa se bazează pe convenţia jocului. El este, dealfel, simbolizat de deghizare şi tocmai de aceea simplul fapt de a ne deghiza ne face să intrăm în starea de spirit a personajului creat. Ludoterapia solicită corpul în dimensiunea sa simbolică, deoarece el evocă numeroase simboluri şi duce la evoluţia corpului în spaţiu, îl face conştient pe subiect.
[1] SYLVANDER, B.; Du travail du clown a la clownanalyse; Joker document, nr.2 - Le Betaclown – Lombez, p.58
[3] NASIO, J.-D.; Image du corps: un concept psychanalytique, questions pour une journee d’etude; In “ Therapie psychomotrice – et recherches”, nr. 97, S.N.U.P. Nice 1993
Suportul jocului, care pune în joc identitatea unui personaj fictiv, solicită personalitatea subiectului, actor sau spectator, la un nivel foarte profund. După Winnicott[1], conştientizarea existenţei ar fi baza conştientizării sinelui, pe care se va crea o identitate. Pentru Françoise Dolto[2], ar fi vorba de o intuiţie. Această intuiţie a existenţei ar fi narcisimul primordial. În jocul propriului personaj, existenţa individului este evidenţiată de atenţia celor din jur la el, din interacţiunea cu ceilalţi. Subiectul joacă un rol, participă la un joc, îşi exprimă propria personalitate conştientizându-şi astfel existenţa.
Favorizarea dezvoltării schemei corporale şi a imaginii propriului corp:
Imaginea propriului corp, schemă corporală şi personalitate: deghizarea se joacă pe formele corpului. Ea deformează corpul “civil” pentru a-l transforma într-un corp –suport de joc. Atitudinile corporale influenţează stările emoţionale ale persoanei. După cum spunea Freud, “Eul este înainte de toate un Eu corporal, el nu este doar o existenţă de suprafaţă, ci este el însuşi o proiecţie a unei suprafeţe.”[3] Eul personajului se regăseşte întâi corporal, prin forme diferite ale corpului său: posturi sau forme reconstruite de deghizare. Acest corp modificat în imaginea şi schema sa corporală implică de asemenea o emoţie, o stare interioară care se va proiecta la suprafaţa corpului. Această proiecţie este personalitatea individului care se formează.
Împrumutarea imaginii unui personaj pentru exprimarea propriei personalităţi: fiind un personaj creat de sine însuşi, in care si-a investit toată fiinţa, acesta reflectă imaginaţia individului, exprimă fricile, fantasmele sale, într-o manieră ocolită.
Întoarcerea la imaginea propriului corp: jocul s-a terminat. Fiecare revine la obiceiurile sale “civile”, îşi spală machiajul în faţa oglinzii: fiecare se priveşte, pregătindu-se să redevină el însuşi. În această fază se discută, analizându-se stările prin care a trecut fiecare. Jocul de-a “deformatul” a avut rolul de a-şi regăsi mai bine formele propriului corp, acelaşi scop avându-l şi exagerarea limitelor formelor corpului. Toate acestea pot contribui la întărirea, restaurarea sentimentului de identitate, deorece “tulburarea sentimentului de identitate se exprimă prin incertitudinea frontierelor.” (Enăchescu C.)[4]. Ideile de negare corporală, de factură delirantă ca interpretare a propriei scheme corporale, tulburările de schemă corporală din nevroze şi psihoze sau tulburarea denumită "membrul fantomă" sau "iluzia amputaţilor" reprezintădoar o parte a tulburărilor a căror integrare este scopul ludoterapiei.
[1] WINNICOTT, D.-W.; Jeu et realite, l’espace potentiel; collection Nrf, Gallimard Mayenne, 1975
[2] DOLTO, F.; L’image inconsciente du corps; edition du seuil France, 1984
[3]FREUD, S.; Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii cotidiene.; Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
[4] ENĂCHESCU, C.; Tratat de psihopatologie; Editura Tehnică, Bucureşti, 2001, p.173
Dezvoltarea creativităţii şi exprimării emoţiilor:
Diferitele jocuri din ludoterapie (terapia prin joc) permit exprimarea personalităţii prin intermediul corpului, modelarea şi controlul expresiei emoţionale, dar, în acelaşi timp, ajută şi la dezvoltarea recunoaşterii expresiilor de către ceilalţi. Prin intermediul jocurilor, copilul poate experimenta noi mijloace de a se exprima, de a se face înţeles, folosindu-şi capacităţile creative, iar recunoaşterea sau nerecunoaşterea a ceea ce el a exprimat de către ceilalţi îl ghidează, el putând să-şi redefinească standardele de expresie. Observând că este înţeles, copilul capătă mai multă încrede în sine, în puterea sa de a se exprima. În acelaşi timp îi creşte şi încrederea în colegii de echipă. Jocul este o activitate care permite copilului să stabilească legături între el şi lume, între el şi ceilalţi. Aceste legături îi asigură o anumită coerenţă, o unitate.
Verbalizarea: in joc, ne amuzăm modificându-ne vocea. Ea devine mai fermă, mai stridentă sau mai nazalizată. Ea poate fi un obiect suplimentar util pentru expresia emoţională a personajului. “Vocea noastră are nenumărate posibilităţi de expresie şi poartă amprenta amintirilor noastre emoţionale, a imginarului nostru, a inconştientului colectiv. Vocea este partea prin care se exprimă în mare parte emoţiile.” (Sylvander B.)[1]
Prin intermediul jocurilor ludoterapiei, copilul poate să experimenteze exprimarea verbală a diferitelor emoţii, prin diferite tonalităţi. Astfel, copilul are ocazia să exprime sentimente refulate, să răbufnească, să strige după ajutor, dar are ocazia să înveţe şi să-şi tempereze tonul, să se exprime şi altfel decăt strigând. Află că este înţeles mai bine folosind anumite tonalităţi şi îşi creează propria tonalitate de care are nevoie pentru a se exprima. “Fie că este produsă prin emisie vocală, fie prin intermediul unui obiect, sunetul, ca şi gestul, este proiecţia simbolică a Eu-lui în spaţiu. Zgomotul este afirmarea sinelui, cucerirea unui spaţiu sonor.”( Lapierre A.; Aucouturier B.)[2]
Favorizarea comportamentului creativ:
Jocul este un mijloc de exprimare liberă a creativităţii. Una din premizele jocului din cadrul ludoterapiei este acceptarea necondiţionată a celorlalţi, a valorilor acestora şi a modului lor de exprimare. Totuşi, pentru a se putea juca cu ceilalţi, copilul trebuie să se raporteze la personalităţile, valorile, modurile de exprimare ale celorlalţi şi să încerce să îi înţeleagă. Făcând toate acestea, fiecare copil ajunge să aibă încredere în colegii săi, să se simtă sigur pe sine, având în acelaşi timp ocazia de a-şi explora propriul univers, nestingherit de aprecieri exterioare critice.
[1] SYLVANDER, B.; Du travail du clown a la clownanalyse; Joker document, nr.2 - Le Betaclown – Lombez, p.42
[2] AUCOUTURIER, B., LAPIERRE, A.; La simbolique du mouvement –Psychomotricite et education; EPI editeurs, Paris, 1975, p. 73
