Favorizarea realului:
Realitatea jocului: Ceea ce solicită jucarea unui rol, este realitatea lumii exterioare, dar şi realitatea internă a fiecăruia, corpul său real. Personajul trăieşte în prezent, în, realitate, exploatând tot ce ar putea alimenta personalitatea şi jocul său.
Favorizarea imaginarului:
Constituirea imaginarului: constituirea sa se bazează pe experienţa corporală halucinatorie. Bebeluşul îşi halucinează sinele, îl crează când este absent. Pentru aceasta, trebuie să-şi fi dovedit suficient prezenţa într-o experienţă pozitivă. “În această repetare a unei situaţii mulţumitoare copilul foarte mic va investi imaginarul.”[1] Aceasta presupune, deci, că o experienţă negativă în această perioadă poate antrena consecinţe nefaste în investirea imaginarului. Imaginarul se dezvoltă mai apoi pornind de la stadiul oglinzii (între 6 şi 18 luni).
Deschiderea porţilor imaginarului: dacă psihoterapeutul reuşeşte să instaureze un cadru suficient de sigur şi de solid pentru a permite exprimarea acestui imaginar, dacă subiectul îşi permite ca în acest cadru să-şi formuleze şi să-şi exprime imaginile, atunci se va putea surprinde şi descoperi o adevărată bogăţie, se vor descoperi noi potenţiale. “Jocul imaginarului dezvăluie imensele teritorii neexplorate, pentru a nu spune refulate, ale persoanei/personajului nostru”.[2]
Corpul imaginar: J.-D. Nasio[3] numeşte “corp imaginar” acel aspect al corpului care îl uimeşte pe subiect şi îi dă un sens, adică acela care îi provoacă subiectului analogii, imagini, metafore, amintiri, legături. Prin ludoterapie se poate pune în scenă propriul corp imaginar, dând naştere unui corp deformat, dar care va avea un anumit sens în improvizaţie.
Imaginarul corporal: acesta este în primul rând exprimat în vise, emoţii, fantasme, halucinaţii, sentimentul de stranietate şi în joc. Astfel, pentru ca corpul să fie creativ, el trebuie să îngăduie exprimarea imaginarului.
Favorizarea simbolicului:
Corpul simbolic: pentru J.-D. Nasio, corpul simbolic este corpul care reprezintă o multitudine de simboluri şi care produce un efect asupra subiectului: îl antrenează într-o acţiune, îl face să îndeplinească un act sau să spună o vorbă. Corpul este în aceeaşi măsură un loc al inscripţiilor simbolice, fiind astfel dovada diferitelor ritualuri de marcare asupra corpului în ritualurile de naştere, de trecere în adolescenţă, sau ale ritualurilor de înmormântare.
Personajul jucat de pacienti este o fiinţă care se situează în cadrul simbolicului, deoarece apariţia sa se bazează pe convenţia jocului. El este, dealfel, simbolizat de deghizare şi tocmai de aceea simplul fapt de a ne deghiza ne face să intrăm în starea de spirit a personajului creat. Ludoterapia solicită corpul în dimensiunea sa simbolică, deoarece el evocă numeroase simboluri şi duce la evoluţia corpului în spaţiu, îl face conştient pe subiect.
[1] SYLVANDER, B.; Du travail du clown a la clownanalyse; Joker document, nr.2 - Le Betaclown – Lombez, p.58
[2] Idem, p.59
[3] NASIO, J.-D.; Image du corps: un concept psychanalytique, questions pour une journee d’etude; In “ Therapie psychomotrice – et recherches”, nr. 97, S.N.U.P. Nice 1993
Psiholog clinician
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu