Suportul jocului, care pune în joc identitatea unui personaj fictiv, solicită personalitatea subiectului, actor sau spectator, la un nivel foarte profund. După Winnicott[1], conştientizarea existenţei ar fi baza conştientizării sinelui, pe care se va crea o identitate. Pentru Françoise Dolto[2], ar fi vorba de o intuiţie. Această intuiţie a existenţei ar fi narcisimul primordial. În jocul propriului personaj, existenţa individului este evidenţiată de atenţia celor din jur la el, din interacţiunea cu ceilalţi. Subiectul joacă un rol, participă la un joc, îşi exprimă propria personalitate conştientizându-şi astfel existenţa.
Favorizarea dezvoltării schemei corporale şi a imaginii propriului corp:
Imaginea propriului corp, schemă corporală şi personalitate: deghizarea se joacă pe formele corpului. Ea deformează corpul “civil” pentru a-l transforma într-un corp –suport de joc. Atitudinile corporale influenţează stările emoţionale ale persoanei. După cum spunea Freud, “Eul este înainte de toate un Eu corporal, el nu este doar o existenţă de suprafaţă, ci este el însuşi o proiecţie a unei suprafeţe.”[3] Eul personajului se regăseşte întâi corporal, prin forme diferite ale corpului său: posturi sau forme reconstruite de deghizare. Acest corp modificat în imaginea şi schema sa corporală implică de asemenea o emoţie, o stare interioară care se va proiecta la suprafaţa corpului. Această proiecţie este personalitatea individului care se formează.
Împrumutarea imaginii unui personaj pentru exprimarea propriei personalităţi: fiind un personaj creat de sine însuşi, in care si-a investit toată fiinţa, acesta reflectă imaginaţia individului, exprimă fricile, fantasmele sale, într-o manieră ocolită.
Întoarcerea la imaginea propriului corp: jocul s-a terminat. Fiecare revine la obiceiurile sale “civile”, îşi spală machiajul în faţa oglinzii: fiecare se priveşte, pregătindu-se să redevină el însuşi. În această fază se discută, analizându-se stările prin care a trecut fiecare. Jocul de-a “deformatul” a avut rolul de a-şi regăsi mai bine formele propriului corp, acelaşi scop avându-l şi exagerarea limitelor formelor corpului. Toate acestea pot contribui la întărirea, restaurarea sentimentului de identitate, deorece “tulburarea sentimentului de identitate se exprimă prin incertitudinea frontierelor.” (Enăchescu C.)[4]. Ideile de negare corporală, de factură delirantă ca interpretare a propriei scheme corporale, tulburările de schemă corporală din nevroze şi psihoze sau tulburarea denumită "membrul fantomă" sau "iluzia amputaţilor" reprezintă doar o parte a tulburărilor a căror integrare este scopul ludoterapiei.
[1] WINNICOTT, D.-W.; Jeu et realite, l’espace potentiel; collection Nrf, Gallimard Mayenne, 1975
[2] DOLTO, F.; L’image inconsciente du corps; edition du seuil France, 1984
[3] FREUD, S.; Introducere în psihanaliză. Prelegeri de psihanaliză. Psihopatologia vieţii cotidiene.; Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
[4] ENĂCHESCU, C.; Tratat de psihopatologie; Editura Tehnică, Bucureşti, 2001, p.173
Psiholog clinician
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu