Claunterapia este o formă de ludoterapie de grup, care foloseşte tehnici împrumutate din teatru, şi anume din claunerie. Astfel, domeniile mari de activitate sunt jongleria, echilibristica şi expresia, motiv pentru care această ramură a ludoterapiei a fost denumită “claunterapie”. Vom folosi acestă denumire, considerând-o reprezentativă pentru acest gen de terapie saturată cu tehnici din lumea circului.
Claunterapia este relativ nouă în ţara noastră, iar în ţări precum Franţa sau Germania abia acum începe să ia amploare, fiind folosită cu succes în tratamentul deficienţelor psihomotorii. Participarea la atelierele de claunterapie dezvoltă conştientizarea propriului corp şi a schemei corporale, dezvoltă abilităţile de exprimare a emoţiilor primare şi de recunoaştere a acestora în expresii faciale şi duce la integrarea în grup a copiilor marginalizaţi sau cu probleme de integrare.
Planuri de acţiune a jocului claunului
Cum privim când avem un nas roşu? Cum suntem văzuţi când suntem clauni? Privirea este îcărcată de o valoare particulară, ea devenind condiţia obligatorie a existenţei pesonajului claunului. Dacă nu privim claunul, sau dacă îl privim cu indiferenţă, el nu mai are motiv să existe: moare. Pe baza acestei priviri se joacă, astfel, pentru el chestiunea vieţii şi a morţii, a existenţei, a existenţei sale în devenirea ca personaj.
A fi privit ca şi claun: de-a lungul vieţii, avem nevoie de o privire aţintită asupra noastră: aceasta ne aminteşte că avem un corp, că suntem un corp. Astfel, şi claunul are nevoie de o privire, de un public care să-i dea un sens jocului. Privirea spectatorului poate avea mai multe sensuri: ea poate, în primul rând, să simbolizeze privirea mamei şi să aibă un rol “reparator”. Scena este un loc care poate să reactualizeze privirea binevenită a mamei şi să permită actorului să-şi exploreze potenţialul. Aceasta este o privire încărcată de încredere, putând fi în acelaşi timp o oglindă pentru actor şi având astfel un rol “revelator”.
Efectele ludoterapiei in psihomotricitate
Claunterapia se desfăşoară pe mai multe planuri de dezvoltare: manipulare de obiecte, echilibru fizic, acrobaţie şi claunerie. Prin acestea se urmăreşte stabilirea, restabilirea, menţinerea şi îmbogăţirea raporturilor individului în globalitatea sa cu el însuşi, cu un altul, cu mediul înconjurător.
Manipularea de obiecte presupune o serie de activităţi individuale cu mingi, diabolo, bastonul diavolului, farfurii învârtite pe beţe, jucării de mărimi şi forme diferite. Pentru a învăţa să manipuleze aceste obiecte, copiii participă la diferite jocuri, concursuri şi folosesc ceea ce au învăţat în mici spectacole. Fiecare are astfel ocazia să-şi perceapă, să-şi cunoască şi să-şi utilizeze propriul corp în relaţie cu ceilalţi, în cadrul jocului, care presupune un timp şi un spaţiu anume.
Cui se adreseaza metoda terapeutica ?
Claunterapia este folosita cu succes in lucrul cu copii cu vârste cuprinse între 6 şi 14 ani, care prezintă diverse deficienţe psihomotrice, fizice, întârzieri de dezvoltare, devieri comportamentale, probleme de integrare, de exprimare, sau care vor să-şi dezvolte capacităţile asupra cărora acţionează claunterapia.
OANA SOROAGA
Psiholog clinician
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu