Claunterapia este o metodă complementară în psihoterapie, fiind o tehnică împrumutată din teatru şi se desfăşoară pe mai multe planuri de dezvoltare: manipulare de obiecte, echilibru fizic, expresie corporală, facială şi verbală. Prin acestea se urmăreşte stabilirea, restabilirea, menţinerea şi îmbogăţirea raporturilor individului în globalitatea sa cu el însuşi, cu un altul, cu mediul înconjurător. Claunul traduce corporal o stare, tot ceea ce exprimă este ce simte.
“A face pe claunul” în psihoterapie… este chiar ceva serios? Claunul este un personaj extravagant, ciudat, hazliu, grotesc… Imaginea sa distorsionată conferă în acelaşi timp permisivitate şi protecţie a expresiei pentru subiect, în cadrul jocului de scenă. Tocmai de aceea el poate constitui un suport foarte bogat în psihoterapie. El permite o explorare activă a corpului pe mai multe nivele: machiajul şi transformarea formelor corpului prin diferite deghizări, exprimarea imaginarului prin diferite emoţii care reprezintă materia jocului de-a claunul.
Manipularea de obiecte presupune o serie de activităţi individuale cu mingi, diabolo, eşarfe, farfurii învârtite pe beţe, jucării de mărimi şi forme diferite. Pentru a învăţa să manipuleze aceste obiecte, copiii participă la diferite jocuri, concursuri şi folosesc ceea ce au învăţat în mici spectacole. Fiecare are astfel ocazia să-şi perceapă, să-şi cunoască şi să-şi utilizeze propriul corp în relaţie cu ceilalţi, în cadrul jocului, aceste activităţi contribuind în acelaşi timp şi la dezvoltarea coordonării motrice, a anumitor mişcări mai puţin exersate de copiii cu handicap neuro-locomotor.
Jocul claunului solicită, de asemenea, imaginea corpului şi schema corporală într-o manieră particulară, acestea identificând persoanele, şi poate să contribuie la integrarea lor.
Mizele jocului de-a claunul sunt multiple. Acest joc solicită creativitatea subiectului, îi antrenează personalitatea în întregime prin faptul că personajul poate trăi în plan real, simbolic şi al imaginarului. Claunul, mai mult decât un personaj, este o stare de spirit, un “joc” ce permite eului să se exprime. Una din premizele jocului din cadrul claunterapiei este acceptarea necondiţionată a celorlalţi, a valorilor acestora şi a modului lor de exprimare. Totuşi, pentru a se putea juca cu ceilalţi, copilul trebuie să se raporteze la personalităţile, valorile, modurile de exprimare ale celorlalţi şi să încerce să îi înţeleagă. Făcând toate acestea, fiecare copil ajunge să aibă încredere în cei din jur, să se simtă sigur pe sine, având în acelaşi timp ocazia de a-şi explora propriul univers, nestingherit de aprecieri exterioare critice.
Reuşita unui sprectacol constă în măsura în care fiecare copil a reuşit să înglobeze în mod armonios ceea ce a învăţat la celelalte obiecte ale claunterapiei, îmbinat cu propria personalitate în personajul creat de el, iar apoi pe acest personaj în subiectul spectacolului, raportat la celelelalte personaje luate împreună şi la fiecare în mod individual. De fapt, reuşita spectacolului corespunde reuşitei terapiei, pe toate planurile sale.
Aplauzele finale reprezintă recunoaşterea învingerii asupra obiectelor, corpului şi temerilor proprii.
