Dependenta de televizor la copii

Copilul sta lipit cu ochii de televizor, fara sa observe ce se intampla in jurul lui, mai mult de 3 ore pe zi.

Este imobil dar incordat, astfel incat atunci cand ii atragi atentia atingandu-l usor pe umar tresare. Daca incerci sa il implici in alta activitate, el se opune agresiv (daca este mai mare) sau plange zgomotos (copiii mici) pentru ca nu este lasat sa se uite la televizor.

Treptat, nu mai este interesat de alte activitati, de intalniri cu prietenii, de teme, de jocuri active sau de plimbari cu familia. In general este irascibil si relatiile cu cei apropiati devin incordate.

Cere sa manance la televizor, parand ca astfel se relaxeaza.

Copilul se implica afectiv in ceea ce vede la televizor, el nefiind capabil inca de distantarea echilibrata a adultilor. Astfel, el traieste la nivel emotional ceea ce vede pe ecran, se sperie la zgomote mai puternice, ajungand pana la a avea reactii afective vizibile vis-à-vis de intamplarile prin care trec personajele, cum ar fi izbucniri in plans, ras nervos, cosmaruri.

Efectele nocive asupra invatarii, relationarii, dezvoltarii psihice si fizice sunt evidente, putand ajunge chiar la izolare sociala si obezitate.

Ce se poate face?

Cel mai important mod prin care iti poti ajuta copilul este propriul exemplu. Arata-i ca pentru tine si pentru ceilalti membrii ai familiei exista activitati mult mai placute, interesante si relaxante, ca va bucurati de timpul petrecut in afara casei, cu prietenii sau citind o carte. Atrage-l si pe el in aceste activitati distractive.

Nu incerca sa ii interzici brusc accesul la televizor. In schimb, fa trecerea treptat, scazand putin cate putin timpul petrecut la televizor. Poti incepe prin a desfura diverse activitati impreuna cu el lasand televizorul aprins si oprindu-l cand observi ca copilul este interesat de noua activitate.

Este important sa comunici cu copilul, explicandu-i cu rabdare si pe intelesul lui efectele nocive ale orelor petrecute in fata televizorului si motivele pentru care tu consideri alte activitati ca fiind mai importante.

Trateaza-l cu respect, implicandu-l in activitatile din casa si aratandu-i ca ai incredere in abilitatile si cunostintele lui.

Rivalitatea dintre frati

Rivalitatea fraterna apare dupa nasterea unui frate sau sora. Se poate instaura imediat, sau dupa o perioada de timp de la cateva luni pana la cativa ani.

Motivul rivalitatii este competitia pentru iubirea si atentia parintilor, a mamei in special. Aceasta competitie apare deoarece copilul era obisnuit sa primeasca intrega atentie a mamei, lucru care se schimba odata cu aparitia noului bebelus. Acum el este obligat sa se multumeasca cu mai putin, desi nu este pregatit sa faca fata acestei frustrari afective.

Gelozia declansata de nasterea fratelui se poate manifesta in mai multe moduri: copilul poate avea izbucniri colerice, anxietate, retragere sociala, diverse tulburari ale alimentatiei sau ale somnului. In ceea ce priveste relationarea cu membrii familiei, comportamentul fata de bebelus poate varia de la indiferenta pana la agresivitate, alternand cu perioade de bine, in timp ce fata de parinti copilul poate manifesta ostilitate sau retragere, necooperare, incercand sa puna in joc frustrarea, propriile emotii de suferinta, de pierdere pe care nu stie sa le exprime in alt mod.

Aparitia rivalitatii fraterne poate fi prevenita oferind date suficiente copilului referitoare la sosirea fratiorului, inca din perioada sarcinii. Momentul nasterii poate fi intampinat cu bucurie si prezentat ca aparitia fratiorului mai mic care va avea nevoie ajutorul fratelui mai mare si care, cand va mai creste, se va putea juca impreuna cu el.

De asemenea, atitudinea copilului poate fi influentata si de relatia parintilor. O relatie echilibrata, afectuoasa, de colaborare si cooperare poate oferi copilului un sentiment de siguranta suficient de puternic incat teama de a pierde iubirea mamei sa nu apara dupa aparitia bebelusului. In acelasi timp, atentia mamei poate fi inlocuita de grija crescuta a altui membru al familiei (tatal, bunicii etc.) astfel incat copilul sa nu resimta frustrarea.

Totusi, daca observati semne ale rivalitatii intre copiii vostri, sunt cateva lucruri pe care le puteti face. Pentru inceput, puteti asigura un spatiu sigur de exprimare a emotiilor legate de fratele mai mic, incurajandu-l pe cel mare sa vorbeasca despre ceea ce simte. Este posibil sa auziti lucruri neplacute, dar e important sa nu le cenzurati daca doriti sa va ajutati copiii. Puteti incerca rezumarea celor spuse de el, apoi prezentarea propriului punct de vedere, asigurandu-l ca il iubiti la fel de mult ca si inaintea nasterii celui mic. Invitati apoi copilul sa gaseasca niste solutii, impreuna cu dumneavoastra, pentru a nu mai fi deranjat de prezenta celuilalt. Luati in considerare solutiile date de el, dar incercati sa-i propuneti si implicare in jocuri comune, sau chiar sa-si invete fratiorul sau surioara unele din lucrurile pe care el deja le stie.

Astfel, copilul mai mare va gasi metode pentru a-l accepta pe cel mai mic in viata lui, fara sa simta ca trebuie sa renunte la iubirea sau atentia parintilor, ci castigand un partener de joaca.

Frica de intuneric

SA INTELEGEM FRICA

Este important sa intelegem faptul ca frica este o emotie “negativa” naturala. Scopul emotiilor negative este de a ne atentiona atunci cand ceva este in neregula. In cazul fricii, mesajul este “pericol”, reprezentand un mecanism de supravietuire care ne indica faptul ca trebuie sa ne ferim de ceva anume. Totusi, uneori, acest mecanism se activeaza in situatii care nu reprezinta un pericol direct sau iminent, cum este si cazul fricii de intuneric.

DIN CE MOTIVE APARE FRICA DE INTUNERIC?

Cauza instaurarii fricii de intuneric variaza de la un individ la altul, in functie de evenimentele particulare prin care fiecare trece. Astfel, daca aveti un copil caruia ii este teama sa ramana singur intr-o incapere intunecata, atunci cand se trezeste noaptea fara lumina aprinsa plange speriat, solicita sa doarma cu parintii sau cel putin cu lumina aprinsa, puteti lua in considerare una dintre urmatoarele variante.

Este posibil sa fi auzit zgomote sau sunete noaptea, in casa sau afara, pe care sa le asocieze cu un pericol. Chiar daca pentru dumneavoastra unele sunete sunt familiare, este bine sa intelegeti ca un copil nu a invatat inca semnificatia tuturor sunetelor auzite, astfel ca le poate interpreta diferit de dumneavoastra. Poate fi vorba despre obiecte grele care cad pe podea in timp ce copilul doarme, sunete provenite din filme, discutii mai aprinse sau chiar parintii facand dragoste. Nu este necesar sa fi fost cu adevarat pus in pericol, ci doar sa isi imagineze ca ar putea fi, el sau un alt membru al familiei.

O alta posibilitate este sa fi existat in trecut un incident care sa-l fi speriat pe copil, petrecut noaptea sau asociat in alt fel cu aceasta perioada, astfel ca in continuare copilului ii va fi teama ca nu cumva intamplarea sa se repete dupa inserare.

De asemenea, este posibil sa asocieze frica de intuneric cu un eveniment traumatic prin care a trecut o alta persoana, un membru al familiei sau un prieten al copilului, sau chiar, mai rar, personaje imaginare din filme sau povesti.

O alta varianta este folosirea fricii de intuneric ca pretext pentru a putea dormi cu parintii.

CE POT FACE PARINTII?

Oricare ar fi cazul, copilul asociaza venirea noptii cu aparitia pericolului, iar acest lucru este bine sa fie luat in serios. Suferinta copilului este reala si este bine sa nu fie ignorata, ridiculizata sau privita cu usurinta. Un copil care se teme are nevoie sa simta ca suferinta lui este inteleasa, ca adultul sa arate ca a inteles cat de infricosatoare este pentru el caderea noptii. Are nevoie sa-i fie luata in serios aceasta frica si, daca este posibil, sa-i fie clarificata.

Dupa ce i-ati aratat copilului dumneavoasta ca ii intelegeti frica, il puteti intreba daca i s-a intamplat vreodata ceva in timpul noptii, daca altcuiva, poate parintilor sau vreunui prieten, i s-a intamplat ceva neplacut noaptea. Apoi puteti intreba daca a auzit sau a vazut ceva care l-a speriat, lucruri de care se teme sa nu se intample din nou, dupa caderea noptii. (Uneori, odata cu clarificarea evenimentului care ii producea frica, aceasta poate fi eliminata sau diminuata considerabil. Oricum, este bine sa analizati si pasii descrisi in continuare.)

Apoi puteti cauta impreuna cu copilul solutii pentru a-l ajuta sa nu-i mai fie chiar atat de teama de intuneric. Este important sa luati in serios propunerile copilului. Le puteti nota pe o hartie, impreuna cu ale dumneavoastra.

La final, dupa ce ati notat toate varinatele, le puteti analiza impreuna cu copilul si alege cea mai buna varianta spre a fi aplicata.

Oana Soroaga

Psiholog clinician

Este bine sa ne pedepsim copiii?

Pentru a raspunde, cred ca cel mai potrivit este sa incepem analizand o alta intrebare: Ce dorim sa schimbam la copil prin pedeapsa?

Uneori recurgi la pedeapsa pentru a elimina sau schimba un comportament sau o atitudine care ti se par nepotrivite, deplasate, neconcordante cu propriul tau mod de a te raporta si de a intelege o situatie anume. In aceste momente este bine sa iti amintesti ca un copil nu are, inca, posibilitatile ta de intelegere a lumii, el raportandu-se diferit de tine la tot ceea ce-l inconjoara.

De asemenea, este foarte important si modul in care copilul invata atitudinile sau comportamentele potrivite diverselor situatii. Daca doresti sa accepte corectia ta, atunci este mai bine sa ii explici ce a gresit, decat sa il pedepsesti. Altfel, el va invata numai ce ar trebui sa faca pentru a nu fi pedepsit, insa nu va fi convins ca acela este modul cel mai potrivit de a se comporta. Studiile arata ca, pe termen lung, pedepsele (ca si recompensele de altfel) reduc dorinta de a invata.

Ce poti face, in schimb?

In primul rand, copilul trebuie sa fie convins ca ii este ascultat punctul de vedere. Poti incepe prin a-l intreba de ce a ales sa se comporte asa, ce l-a determinat sa aleaga acele cuvinte etc. Va simti ca il tratezi cu respect si rabdare, invatand ca si el sa se raporteze la cei din jurul lui in acelasi mod.

Dupa ce te asiguri ca si-a explicat punctul de vedere, poti trece la pasul urmator, spunandu-i in cuvinte de ce nu esti de acord cu atitudinea lui, unde consideri ca a gresit. Incearca sa exprimi o dezaprobare ferma, fara sa generalizezi la intreaga lui fire. Poti sa-i spui si care sunt consecintele faptei sau cuvintelor lui, explicand implicatiile. Daca este un copil mic, e bine ca explicatiile sa fie succinte. Copiii mici isi pot concentra atentia pe durate foarte scurte de timp, astfel ca motivele trebuie sa fie la fel de scurte.

In continuare, puteti trece impreuna la cautarea modalitatii celei mai bune de a face imbunatatiri. Spune-i ce pretentii ai si intreaba-l cum considera ca ar putea face pentru a intampina pretentiile tale pe viitor. Ii poti indica solutii utile sau poti alege dintre variantele propuse de el. Daca ii vei oferi mai multe variante, el va putea alege singur ce i se potriveste mai bine si nu se va simti fortat sa adopte o atitudine impusa.

La final, copilul tau va ramane cu sentimentul ca, in general, este un copil bun si ca, atunci cand greseste, poate gasi variante de rezolvare.